Antimasonismul pe plan politic şi social în România

     Pentru o avea o viziune amplă asupra fenomenului antifrancmasonic din secolul al XX-lea în ţara noastră, trebuie mai întâi pusă în dicuţie problema evreiască. Antimasonismul român este strâns legat de antisemitism, dar într-o formă proprie, specifică şi neimportată de la curentele de extremă dreaptă din vest.

         La originile antisemitismului românesc se află însuşi procesul de constituire a statului modern român. În momentul în care urmând principiul naţionalităţilor, revoluţionarii au declanşat implementarea instituţiilor democratice, au fost nevoiţi să conducă acest proces paralel cu constituirea păturii, apoi a clasei de mijloc liberale. Ori, în acest moment România se confrunta cu o migrare masivă a evreilor, care în câţiva ani a atins un număr de câteva sute de mii de oameni, producându-se un dezechilibru etnic în nord-estul ţării, dar şi o dominaţie economică extinsă. Fenomenul n-ar fi fost atât de acut, dacă evreii s-ar fi integrat şi n-ar fi ţinut seama de proiectele sioniste. Nu întâmplător prima mişcare cu accente antisemite se va naşte la Iaşi, care ajunsese în a doua jumătate a secolului al XIX-lea să aibă o populaţie majoritar evreiască. Până aici se poate vorbi doar de un antisemitism social, vizibil doar la nivelul claselor de jos.

         La nivelul intelectualităţii fenomenul antisemit, şi implicit antimasonic, se produce o dată cu izbucnirea chestiunii evreieşti prin intervenţia politică a lui Crémieux şi a Alianţei Israelite Universale, formându-se imaginea unei reţele francmasonice evreieşti. Acum apar tezele naţionalismului creştin, avându-l ca părinte pe Mihai Eminescu, preluate şi de Mişcarea Legionară. Aceste teze sunt: prezenţa masivă şi ilegală a evreilor în Moldova, precum şi acapararea comerţului, sunt consecinţa compromisului făcut cu evreii de clasa politică românească; migrarea masivă a evreilor a fost pusă în aplicare de către Rusia pentru a-şi crea o bază politică pro-rusă, urmând să instaureze bolşevismul; asociaţia societăţilor culturale evreieşti şi a lojilor francmasonice conduse de evrei şi a celor româneşti aflate sub subordinea acestora, la care se adaugă şi acţiunile ostile faţă de ţara noastră a organizaţiilor evreieşti mondiale prin condiţionarea politicii externe, au condus la conceptul de iudeo-masonerie, inamicul cel mai mare al poporului român.

        Este remarcabilă interpelarea făcută de dr. Vasile Trifu în Parlamentul României în 1931. Medic urolog celebru şi membru al mai multor prestigioase organizaţii medicale internaţionale, Vasile Trifu era în 1931 deputat de Storojineţ (judeţ din Basarabia). În acest expozeu ridică probleme tranşante ale vieţii politice. Prin întrebările sale retorice, nu urmăreşte decât să tragă un semnal de alarmă şi să trezească conştiinţa naţională. Iată aceste întrebări. Cea dintâi este adresată ministrului armatei dacă are cunoştinţă de faptul că numeroşi ofiţeri activi aparţin francmasoneriei, care, prin mijloace oculte, urmărind o veche şi nedezminţită tradiţie, luptă pentru desfiinţarea instituţiei monarhice, a Bisericii creştine şi a statului naţional, avându-se în vedere că una şi aceeaşi persoană, angajată solemn în serviciul statului şi mai ales al armatei, nu poate servi în acelaşi timp şi unei organizaţii care luptă contra statului. Cea de-a doua întrebare este adresată ministrului de finanţe dacă asociaţiile francmasonice, de orice culoare, plătesc sau nu impozite pe venitul clădirii unde îşi au sediul şi dacă aceste societăţi ce au un buget şi încasează cotizaţii şi donaţii foarte însemnate plătesc, sub ce formă plătesc, sub ce nume, iar dacă nu plătesc, cum au înşelat statul şi cum scapă de rigorile fiscalităţii, pe care le suferă orice cetăţean.

         Şi presa va duce o contra-ofensivă foarte dură împotriva ziarelor de stânga, contolate de evrei şi de francmasoni. Acestea erau Dimineaţa şi Adevărul, conduse chiar de Mihail Sadoveanu. Ziarul Porunca Vremii, aparţinând Mişcării Legionare, va prezenta în fiecare număr al anului 1937 câte o caricatură în care Sadoveanu era înfăţişat ca un mason ce duce România spre Rusia comunistă, dar şi mesaje de genul: Mihail Sadoveanu, fruntaş între masoni, exemplul tipic între trădătorii cauzei naţionale. Concludent în acest caz este articolul doctorului Ilie Rădulescu: Români şi românce, pedepsiţi trădarea lui Sadoveanu!. El spune: ,,Nici un rând, scris de sabbasgoimul spurcatelor canalii din Sărindar, nu trebuie să mai găsească adăpost în casa voastră! Scoateţi din biblioteci toate operele sufletului de năpârcă al lui Mihail Sadoveanu şi aruncaţi-le în flăcări, care trebuie să ardă cea mai odioasă trădare ce s-a săvârşit vreodată Neamului Românesc...N-am făcut caz de francmasoneria lui Sadoveanu, azi nu numai mason, dar şi patron al veninului judeo-comunist din Sărindar”.

          Dar cea mai importantă publicaţie a vremii în legătură cu acest subiect a fost ziarul Buletinul anti-iudeo-masonic, apărut în anul 1930, condus de Toma Petrescu, avându-l colaborator pe doctorul Nicolae Paulescu. Importanţa acestui ziar este prezentată de Vasile Trifan:„Buletinul Anti-Masonic” nu a făcut decât să reveleze pur şi simplu câteva dintre uneltirile tainice ale societăţilor secrete, care, mai ales de câţiva ani, cu o înverşunare sălbatică acaparează pe toţi semidocţii şi îi proclamă valori, pe toţi rataţii şi îi proclamă oameni geniali, astfel ca prin ajutorul lor să dezorganizeze şi societatea românească şi statul român, după cum asociaţiile similare din străinătate zăpăcesc şi dezorganizează societăţile şi statele corespunzătoare. „Buletinul Anti-Masonic” a arătat că societăţile secrete masonice, societăţi de gândire, de anumită gândire, dau concurs sectelor şi izbesc prin toate mijloacele în Biserica Română, stâlpul dintotdeauna al naţiunii române. „Buletinul Anti-Masonic” a arătat că aceleaşi societăţi uneltesc împotriva armatei care, întotdeauna vitează şi cuminte, este acum invadată de intriganţi, ale căror maşinaţiuni ar putea avea un trist rezultat, împotriva şcolii, otrăvind-o cu ideea dăunătoare de pacifism perfid, educaţiune fizică falsificată şi culturi abracadabrante. „Buletinul Anti-Masonic” a dovedit că francmasoneria dărâmă naţionalismul şi ideea de stat român naţional, pentru a înscăuna şi la noi „republica”, viitoarea provincie roabă a marii republici internaţionale francmasonice.

Toate acestea duc la dizolvarea masoneriei de către regele Carol al II-lea şi condamnarea din partea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1937. Subiectul condamnării ridică multe semne de întrebare asupra sincerităţii acestui act, atât din partea regelui, cât şi din partea patriarhului, ambii francmasoni.

           Despre regele Carol al II-lea nu s-au găsit documente referitoare la participarea în vreo lojă. Singurele informaţii aparţin lui Leon Zeldes, Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu al Statului Israel, care afirmă că regele ar fi fost iniţiat în 1925 într-o încăpere a Palatului Regal de către şapte ofiţeri ai Marii Loji, regele dovedindu-se a fi un mason activ, ocupând şi funcţii masonice. Horia Nestorescu-Bălceşti e de părere că nu se poate pune problema să fi fost un mason activ şi nici să fi deţinut funcţii masonice. Cert este că a fost un simpatizant şi sprijinitor al masoneriei.

        Despre patriarhul Miron Cristea, acelaşi istoric afirmă că făcea parte în anul 1937 dintr-o lojă din obedienţa Marii Loje Naţionale din România. Activitatea sa masonică este clară, afirmată atât de cercurile bisericeşti, cât şi de cele laice, dându-se ca dovadă relaţiile pe care patriarhul le avea cu lumea politică românească, el însuşi fiind regent şi prim-ministru.

           Principalul argument care se aduce în cazul divolvării din 1937 sunt violenţele naţionaliştilor români şi în special ale Gărzii de Fier. Este adevărat că a existat un atentat cu bombă în aprilie 1930 la sediul Marii Loji, de pe strada Câmpineanu, nr. 45, dar implicările legionare nu au fost dovedite. Totodată se mai spune că regele, pentru a intra în graţiile Gărzii de Fier, mai ales după alegerile din 1937, când Partidul ,,Totul pentru Ţară’’ ieşise pe locul trei, face un compromis şi decide să închidă lojile, interzicând francmasoneria. Această părere este total nefondată şi contrară realităţii, ştiindu-se că între Carol al II-lea şi liderii legionari a existat permanent un conflict deschis, care nu putea fi atenuat decât prin dispariţia de pe scena politică a uneia din cele două părţi. Un astfel de gest nu ar fi avut nicio relevanţă pentru legionari. Informaţia a fost preluată după mărturiile lui Jean Pangal, care spune că regele l-ar fi chemat la el pentru a-i mărturisi simpatia faţă de masonerie. După această amabilă introducere, i-a explicat că trebuie să dea satisfacţie curentului de dreapta, voind astfel să îi protejeze pe masoni. I-a cerut lui Pangal să spună decât timp crede că are nevoie pentru a-şi pune la adăpost arhivele, pentru a lăsa un interval suficient înainte de a semna decretul.

        O altă versiune a acestui eveniment, aparţine Suveranului Mare Comandor Cowels. După acesta, chiar Pangal ar fi sugerat regelui această interdicţie, din motive de oportunism şi carierism, simţind apropierea forţelor de dreapta. Faptele par să demonstreze veridicitatea versiunii lui Cowels, deoarece după închiderea lojilor, arhivele au intrat pe mâna poliţiei, masonii fiind supuşi oprobiului public, iar Pangal a devenit un eminent diplomat, fiind numit ministru plenipotenţiar al României în Spania, apoi în Portugalia, pe lângă Franco şi Salazar.

        Acţiunea de intrare în adormire a decurs astfel. Printr-o hotărâre în care se reamintesc principiile de bază după care funcţiona Marea Lojă Naţională a României, Supremul Consiliu a hotărât dizolvarea tuturor lojilor şi dezlegarea masonilor de jurământul lor. Hotărârea a fost luată după ce comandorul Fundăţeanu a venit din partea regelui, cerându-i lui Pangal să se grăbească. După aceasta au mers la patriarh pentru a-i aduce la cunoştinţă hotărârea supremului consiliu. Delagaţia a fost primită în mod solemn, patriarhul invitând pentru această întâlnire şi pe Mitropolitul Unit al Blajului Niculescu şi pe Arhiepiscopul catolic Cisar. Toţi trei au pronunţat cuvântări în care şi-au exprimat mulţumirea faţă de hotărârea luată, apoi au semnat o telegramă adresată regelui. După această acţiune mai rămâneau în activitate Marele Orient al evreilor şi lojile schismatice ale lui Sadoveanu.

       În timpul guvernării antonesciene nu sunt cunoscute atacuri francmasonice deosebite, dar nici generalul Antonescu nu s-a împotrivit atacurilor din timpul scurtei sale guvernări. De notat în această perioadă este Expoziţia antimasonică de la Bucureşti. Ca urmare a unei intense campanii de percheziţii şi confiscări a templelor masonice, Poliţia şi Siguranţa Statului au strâns un bogat material documentar: cărţi, reviste, diplome, obiecte de ritual, medalii, insigne, acte, care au servit mai apoi şi la tipărirea lucrării lui Toma Petrescu Conspiraţia lojilor, dar mai ales la organizarea Expoziţiei antimasonice ce a avut loc într-un imobil de la Şoseaua Kiseleff. La vernisajul de pe 22 iulie 1941 au participat Mihai Antonescu, Preşedintele Consiliului de Miniştri, Maria Antonescu, soţia mareşalului Ion Antonescu, generalul Leoveanu, şeful Siguranţei, Toma Petrescu, director la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, precum şi numeroşi reprezentanţi ai autorităţii civile, ai corpului diplomatic, ambasadorul Italiei Fasciste la Bucureşti, R. Bova, şi ai delegaţiei Bisericii Romano-Catolice, conduse de episcopul Cisar. Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române nu a avut niciun reprezentant oficial.

       Tot cu această ocazie s-a tipărit şi o broşură unde erau expuse prezentările obiectelor prezente la expoziţie, dar şi multe citate ale francmasonilor anticlericali, dar şi o carte editată de Poliţia Statului. Cea din urmă, animată de un vădit spirit antimasonic pune în lumină istoria, simbolurile, ritualurile şi originile francmasonerie. Pe baza unor documente survenite din cadrul şedinţelor lojilor, lucrarea demonteză principiile oricărui articol din Constitiţia Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din România. Un exemplu concludent este discuţia din seara de 10 decembrie 1929 din cadrul Marelui Orient al României. Conform articolului 2 din acea constituţie, se garanteză respectul faţă de familie, dar în cadrul respectivei şedinţe se vor discuta următoarele teorii: dreptul femeii la avort, dreptul fetei necăsătorite la unire liberă, necesitatea avortării copilului născut dintr-o unire liberă, dreptul copilului de nu avea nicio religie şi suprimarea autorităţii paterne.

           Cealaltă carte, despre care menţionam anterior, Conspiraţia Lojilor. Francmasonerie şi creştinism, se constituie ca o sinteză a tuturor lucrărilor antimasonice anterioare, îmbogăţite cu materialele şi documentele extrase din interiorul lojilor. Foarte importantă este lista cu aproximativ 1500 de nume de masoni.

          În introducere, autorul, Toma Petrescu, prezintă francmasoneria şi creştinismul ca două noţiuni diametral opuse, două concepţii de viaţă şi lume antinomice. Francmasoneria este negarea supremă a creştinismului, după cum creştinismul este antipodul masonerie atee şi materialiste. Cele două doctrine nu pot fi niciodată conciliante, între ele existând o imposibilitate ideologică, iar cei care îşi propun apropierea lor savârşesc o blasfemie contra lui Dumnezeu şi o monstruozitate morală.

          Masoneria este definită ca minciună întruchipată, aplicându-i-se pe drept formula: vorbeşti, deci minţi. Numele de francmason constituie două minciuni dintr-o dată pentru că un francmason nu poate să fie nici franc, pentru că nu lucrează la lumina zilei, ci în ascuns, şi nu este nici zidar, pentru că dărâmă.

         Francmasoneia este o societate secretă, iar prin singurul fapt al secretului devine independentă faţă de Biserică şi de stat, care nu vor avea niciun control asupra ei. Doar Providenţa divină a făcut ca planurile lor să fie scoase la lumină, prin masonii de grade înalte, care văzând planul diabolic anticreştin, l-au făcut public.

Caracterul anticreştin al masoneriei este vădit chiar de emblema ei, un triunghi răsturnat, care se încrucişeză cu un compas. Acesta este partea de jos al stelei iudaice, iar motivul pentru care a fost ales este unul antitrinitar, opus triunghiului cu vârful în sus, care simbolizează Sfânta Treime. Scopul francmasoneriei este distrugerea creştinismului, pentru a instaura dominaţia universală.

        Elementul care asigură durabilitatea organizaţiei îl constituie jurământul, urmat de sancţiuni îngrozitoare în cazul în care un francmason va dezvălui din secretele lojilor. De fapt, masonii nu realizează decât prescripţiile conducătorilor invizibili, fixate în Congresul de la Basel, sub denumirea Protocoalelor Înţelepţilor Sionului.

        Masonii nu fac alceva decât să uzurpe formula libertate, egalitate, fraternitate, care sunt postulate şi realizări creştine, falsificându-le şi dându-le un sens anticreştin. Libertatea propusă de francmasoni nu este alceva decât independenţa fără margini şi restricţii, sustrasă de la orice autoritate, independenţa spiritului, care nu poate fi stânjenit de nicio revelaţie sau dogmă, independenţa voinţei, care nu trebuie să fie supusă niciunei autorităţi divine sau statale. Prin egalitate nu se înţelege altceva decât egalizarea proprietăţilor, iar fraternitatea este frăţia în francmasonerie spre a sluji intereselor acesteia. Afirmaţiile acestea sunt întărite de autor prin citate edificatoare ale unor foşti masoni.

       În următorul capitol Cabala şi magia este prezentată filosofia masoneriei ca tributară a filosofiei kabbalistice. Masoneria nu a împrumutat doar filosofia, ci şi ritualurile magice, ce se savârşesc de riturile palladice. Argumentaţia se face pe baza lucrării L’Ennemie Sociale, a fostului mason de grad 33, fost inspector al masonerie universale, Paul Rosen.

        Remarcabil este capitolul Filosofia Francmasoneriei, unde sunt enunţate principiile acestei filosofii atee şi materialiste, ce li se inoculează tinerilor masoni treptat, prin sugestie şi saturaţie lentă, ştergând orice urmă a mentalităţii creştine. Filosofia sa se caracterizează printr-o luptă de o ură implacabilă contra religiei creştine. Chiar gradul 33, gradul ultim la care poate ajunge un creştin, simbolizează vârsta la care Mântuitorul a fost crucificat.

        Ideaa că masonii ar crede în Dumnezeul adevărat, chiar şi sub numele de Marele Arhitect al Universului, este total eronată. Acesta este francmasoneria universală, conform spuselor lui Fr. Sergent sau chiar Lucifer, după formula de iniţiere în gradul 25, când venerabilul zice iniţiatului: Marele Arhitect al Universului, în onoare căruia arde tămâia Lojilor şi Atelierelor este Îngerul Luminii, Geniul Muncii, Spiritul Focului.

      În capitolul Francmasoneria, Liga Naţiunilor şi Creştinismul se reiau ideile studiului lui Ioan Moţa, argumentate exemplar, prezentând nou înfiinţata Ligă ca un organism iniţiat de evrei prin Congresul Secret de la Bale din 1901, cu un vădit caracter anticreştin, pe lângă el organizându-se şi o Internaţională a Religiilor.

      La întrebarea dacă poate exista o masonerie creştină, se aduce în discuţie ruptura dintre masoneria engleză şi masoneria Marilor Orienturi, produsă în 1877 când Marele Orient al Franţei a suprimat din ritualurile sale formula Marele Arhitect al Universului. De fapt, la mijloc nu e decât un pretext pueril, ştiindu-se că formula Du Grand Architecte de l’Univers nu are nicio valoare dogmatică, iar iniţiaţii o traduc prin formula De la Grande Association Destructive Universelle. Şi de notat este faptul că anglicanii sunt protestanţi, iar după o definiţie recentă a francmasoneriei, masoneria este internaţionala protestantă.

      În capitolul Biserica Ortodoxă Română şi Francmasoneria sunt prezentate cazurile în care masoneria română a lovit instituţia Bisericii Ortodoxe. Aceste cazuri sunt:

-procesul fostului Mitropolit Primat Ghenadie a fost regizat pentru a zdruncina autoritatea morală a Bisericii;

-Ordinul Speranţei, filială secretă a masoneriei, afiliată Marii Loje Naţionale de Rit Scoţian, organizează o campanie infernală împotriva Bisericii;

-Stancu Brădişteanu, mason notoriu şi fost funcţionar în Ministerul Cultelor a dat autorizaţie pentru ridicarea unei biserici adventiste chiar în faţa catedralei ortodoxe din Piatra Neamţ;

-întreţine inclusiv financiar sectele;

-periclitează sănătatea spirituală a tineretului prin instituţiile Cercetăşia şi Străjerismul.

        Va urma apoi epoca comunistă, imediat după evenimentele de la 23 august 1944, masoneria ieşind din adormire. În decembrie 1945 este deschis primul Convent al Marii Loji Naţionale din România după căderea lui Antonescu, iar la 11 martie 1945 a fost reconstruit Supremul Consiliu din România. Însă activitatea nu va dura foarte mult, noul regim comunist neagreând masoneria.

        Paradoxal lojile masonice n-au fost desfiinţate printr-o decizie politică sau în urma unei acţiuni coercitive a securităţii, aşa cum s-a întâmplat în cazul partidelor politice sau organizaţiilor sioniste, ci pur şi simplu li s-a recomandat conducătorilor masoneriei româneşti să se autodizolve în linişte. A urmat un ceremonial de intrare în adormire. Comuniştii nu erau interesaţi de procese şi scandaluri internaţionale, dar deciseseră suprimarea activităţii masonice, iar cum cei patru şefi masoni, Mihail Sadoveanu, Mihai Ralea, N.D. Cocea şi Victor Eftimiu, trecuseră de partea comuniştilor, există posibilitatea ca aceştia să-i fi convins pe şefii securităţii şi Partidului Comunist Român, că se vor ocupa personal de stingerea masoneriei româneşti în linişte.